În cadrul MWC 2017, Ericsson și Singtel prezintă Assured+, o soluție pentru dispozitive conectate dedicate consumatorilor. Cele două companii pregătesc drumul către tehnologiile și cazurile de utilizare ale IoT din viitor. Demonstrația este o prezentare a parteneriatului dintre Ericsson și Singtel dedicat creării unui ecosistem IoT pentru operatori, rețele și dispozitive.

ericsson singtel

Dezvoltat de Ericsson împreună cu Singtel, Assured+ este o soluție integrată IoT care va susține îngrijirea bătrânilor, automobile conectate și alte viitoare aplicații IoT, pentru a oferi consumatorilor posibilități de gestionare universală. Soluția se adresează provocărilor din industrii în care piața IoT este fragmentată și duce lipsă de colaborări. Astăzi, majoritatea dispozitivelor, precum cele purtabile, automobilele conectate și senzorii din casele inteligente sunt gestionate prin aplicații specifice – care sunt, în general, dependente de locație și cu circuit închis.

„Pentru a realiza întregul potențial IoT și a oferi clienților cea mai bună experiență, trebuie să asigurăm o colaborare între oameni, dispozitive și rețele”, a spus Yuen Kuan Moon, Chief Executive Office, Consumer Singapore, Singtel. „Singtel crede că un ecosistem dedicat și soluția Assured+ ne vor ajuta să atingem aceste scopuri. Prin integrarea aplicațiilor de sine stătătoare într-o singură soluție, Assured+ va aduce avantaje clienților noștri și va pregăti drumul pentru mai multe soluții IoT, precum case inteligente, astfel încât acestea să fie lansate mai ușor.”

„Expertiza pe care Singtel o are în rețele, pune compania în poziția de lider pentru inițiative de conectivitate IoT”, a spus Per Borgklint, Chief Innovation Officer and head of Business Unit Media, Ericsson. „Aceste avantaje combinate cu relațiile pe care le au cu producătorii de dispozitive, numărul mare de abonați și canalele de retail, deschid ușa către adevărate oportunități de transformare IoT a industriilor.”

În Ericsson Mobility Report se preconizează că, până în 2022, vor fi 18 miliarde de dispozitive IoT. Assured+ va conecta dispozitive din rețele existente 3G/4G, NB-IoT și LTE Cat-M. Mai mult, va ajuta la accelerarea adopției acestor rețele, oferind un timp rapid de lansare pe piață a noilor servicii. Soluția va oferi și o experiență mai deschisă și simplă pentru dezvoltatori pentru a adăuga susținere noilor dispozitive și aplicații.

Cu o interfață ușor de utilizat, Assured+ va asigura consumatorilor o vedere de ansamblu asupra tuturor dispozitivelor conectate și control complet atât în interior, cât și afară. Testele pentru clienții Singtel vor începe mai târziu în acest an.

adminIT Newsassured+,ericsson,iot,singtel
În cadrul MWC 2017, Ericsson și Singtel prezintă Assured+, o soluție pentru dispozitive conectate dedicate consumatorilor. Cele două companii pregătesc drumul către tehnologiile și cazurile de utilizare ale IoT din viitor. Demonstrația este o prezentare a parteneriatului dintre Ericsson și Singtel dedicat creării unui ecosistem IoT pentru operatori, rețele...