Aplicația „Monitorizare Vot” dezvoltată de Code for Romania, a înregistrat peste 100 de nereguli în procesul de votare

No Comment
, , , , IT News https://i2.wp.com/onetechnews.com/wp-content/uploads/2018/10/Monitorizare-Vot.jpg?fit=660%2C553&ssl=1 https://i2.wp.com/onetechnews.com/wp-content/uploads/2018/10/Monitorizare-Vot.jpg?resize=150%2C150&ssl=1 OneTechNews 0 https://www.onetechnews.com/news/it-news/aplicatia-monitorizare-vot-dezvoltata-de-code-for-romania-a-nregistrat-peste-100-de-nereguli-n-procesul-de-votare/#respond
493

Aplicația „Monitorizare Vot” a fost pusă la dispoziția ONG-urilor care fac parte din platforma fiecarevot.ro, aceștia acreditând cetățeni care și-au dedicat timp observării procesului de votare desfășurat pentru Referendului pentru modificarea Constituției din 6-7 octombrie 2018. Cu ajutorul aplicației „Monitorizare Vot”, 538 de observatori independenți au înregistrat sesizări observate în 1.635 de secții de votare din 34 de județe și din diaspora. Aceștia au trimis 131.306 de mesaje, dintre care 1.736 de nereguli.

Monitorizare Vot

Soluția, dezvoltată exclusiv de voluntari care fac parte din Code for Romania, încurajează oamenii să se implice în procesul electoral astfel încât să protejeze transparența și corectitudinea proceselor de votare și le oferă posibilitatea de a se face auziți atunci când au de semnalat o neregulă în desfășurarea acestora. Voluntari de pretutindeni au fost acreditați de ONG-uri pentru a putea deveni observatori electorali, iar prin intermediul aplicației mobile puse la dispoziție de Code for Romania au putut transmite simplu și rapid nereguli apărute în procesul de vot.

Aplicația „Monitorizare Vot” urmează să fie utilizată din nou la alegerile ce vor avea loc în această lună în Polonia și ulterior va fi implementată la nivel internațional. Aplicația a câștigat premiul l pentru Participare Civică la ediția din 2017 a Galei Societății Civile.

„Monitorizare Vot”, cât și alte aplicații dezvoltate în scopuri civice de organizații non-guvernamentale din peste 50 de țări ale lumii sunt prezentate live în cadrul summit-ului global Heroes of Tech, care are loc în această săptămână în București. Evenimentul găzduiește reprezentanți și specialiști de pe tot globul pentru a discuta despre cum tehnologia poate fi pusă în slujba societății.

Evenimentul a început astăzi, cu ziua dedicată ”Forței tehnologiilor puse în slujba cetățenilor”, programul zilelor următoare fiind următorul:

  • Ziua 2 – ”Cum creștem impactul tehnologiilor civice”

Panel-uri și sesiuni de lucru pe domenii în care se construiesc aplicații sau alte soluții tehnologice de colaborare: combaterea dezinformării în general și a fenomenului ”fake news” în particular, explicarea legii pentru cetățeni, sprijinirea valorilor democratice, reducerea efectelor devastatoare ale dezastrelor naturale, protecția mediului etc.

  • Ziua 3 – ”Civic Tech în context global”

Ziua a treia este rezervată relației cu autoritățile, indiferent dacă vorbim de Uniunea Europeană, parteneriatele naționale sau locale.

  • Ziua 4 – ”Cum dezvoltăm tehnologiile civice într-un mod sustenabil”

Conferința se încheie cu sesiuni de lucru ce adresează dezvoltarea comunităților de voluntari civic tech: de la strategii de atragere de fonduri și planificare de resurse până la egalitatea de gen, comunicarea și promovarea inovației în acest domeniu.

Cele 5 zile de eveniment Code for All Heroes of Tech sunt susținute de Digi, GitHub, Lidl Digital, Hivos People Unlimited, Prague Civil Society Centre, Techsoup Global Network, BCR, RTS Consult și Ambasada Olandei la București.

https://i2.wp.com/onetechnews.com/wp-content/uploads/2018/10/Monitorizare-Vot.jpg?fit=660%2C553&ssl=1

0 thoughts on “Aplicația „Monitorizare Vot” dezvoltată de Code for Romania, a înregistrat peste 100 de nereguli în procesul de votare”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.